marinarilor pentru tot ce e bun în viață, și în deosebi pentru femeile frumoase.
A iubit mulți ani pe o mătușă depărtată a noastră, cu toate că nu era liberă. Numele ei era Zina și era plină de un farmec primejdios. Avea ochi de o mărime rară, purta juvaere splendide, pielea ei era albă ca smântână, buzele roșii ca cireșile, iar cearcănele negre din jurul minunaților ei ochi orientali, le dădeau o duioșie și mai plină de vrajă.
Se afla în odaia lui papa o fotografie a Zinei, în toaletă de gală rusească cu „cacoșnic” pe cap. Mă simțeam necontenit atrasă de acest portret al frumoasei tanti Zina, cu ochii plini de mister și niciodată nu putui hotărî, dacă ce mă vrăjea mai mult erau ochii ei sau uimitoarele ei juvaere. Făcea și ea parte din strălucirea Rusiei — produs caracteristic al lumii în care trăia. Tanti Zina era sora vestitului general Scobelew, și niciodată n’a fost privită ca făcând cu adevărat parte din familia imperială.
Ar fi putut să ajungă vestită pe ecran ca „femee fatală” și mi se pare că era ceeace unchiul Paul numea în chip hazliu „svăpăiată și nesocotită”, dar bunătatea ei desmințea cu totul înfățișarea ei de „femee fatală”.
Dela unchiul meu marinar, am primit cel dintâi compliment și vă asigur că niciodată nu l-am uitat.
La Peterhof într’o zi, noi copiii, ne repezeam în fugă peste pajiștea verde, spre locul unde mama sta de vorbă în soare, cu unchiul Alexis. Eu eram în capul iureșului, și când ne apropiarăm, unchiul Alexis strigă:
