Tsarskoe, Peterhof, Kraznoe, Petersburg... acestea sunt numai cadrul; dar tablourile, pe cari le văd, sunt răzlețe, se amestecă unele într’altele și se perindă fărâmițate în mintea mea. Data, întâmplarea, prilejul pentru care și cum, toate sunt șterse, cu totul nedeslușite.
Familia noastră era numeroasă. Mama avea cinci frați în viață: Alexandru, Vladimir, Alexis, Sergiu și Paul. Fratele ei cel mai mare, Nicolae, murise tânăr de tot la Nisa, de tuberculoză, după câte mi s’a spus. Patru dintre frați erau căsătoriți în timpul de care vorbesc; în afară de ei, mai era un număr nesfârșit de unchi, de mătușe și de veri, atât de numeroși, încât niciodată n’am putut să descurc lămurit cine erau, mai ales pentrucă făceau parte din generațiuni deosebite, iar mama avea vreo trei unchi și mătușe încă în viață. Unii erau de mai puțină însemnătate, unchi, mătușe și veri de al doilea, sau coborâtori din spițe colaterale; dar în orice împrejurări mai de seamă, sărbători, părăzi, sau ceremonii religioase, toate neamurile se strângeau laolaltă și se făceau mari adunări de familie, adevărată defilare de unchi, mătușe și veri, rude de aproape sau mai depărtate, și numeroși, ca arborii în codru.
Era ceva fermecător dar care te uluia, deoarece soseam aproape ca străine în această mare adunare de rude, cari se mirau cu toatele cât de mult crescusem etc... etc... Nu se poate închipui o deosebire mai mare decât aceea dintre unchii și mătușele din Rusia și cei din Anglia. Trebue să mărturisesc că, în copilăria mea, cei din Rusia îmi păreau înconjurați de o mult mai mare strălucire.
