Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/150

Această pagină nu a fost verificată

acestei scene, cum se plecă bunicul spre mine,

bărbatul înalt, nespus de înalt, spre micuța fetiță așa de mândră că putea încă fi sărutată.

In a treia scenă, îl văd într’o trăsurică mânând un minunat „trotteur” negru ca tăciunele și lucios ca un scut. Mama stă lângă el și eu sunt în picioare între genunchii lui. Atâta e tot ce știu! — și amintirea e așa de ștearsă, încât parcă ar fi fost numai un vis.

Despre bunica-împărăteasă, amintirile-mi sunt și mai nedeslușite. Nu știu în timpul cărei călătorii am fost duse în vagonul ei: era culcată pe un pat foarte jos, împodobit în întregime cu mătase albastră ca cerul. Am păstrat imaginea ștearsă a unei femei palide, de o nespusă slăbiciune, cu chipul ca de ceară și lungi mâini frumoase și albe. Mi-aduc aminte că ne sculaseră de la ceai, lucru care nu prea ne plăcuse, și stam privind lung și fără a înțelege, la trista femee în patul cu perdele albastre.

Mi se pare că era în drum spre Sudul Franței. Bolnavă de mai mulți ani, avea, după câte am auzit mai târziu, și alte pricini decât boala, pentru a fi atât de tristă.

Aceasta e singura mea amintire despre bunica-împărăteasă, mama mamei mele.

Alte amintiri despre Rusia sunt mai limpezi, totuși sunt atât de neguroase și învăluite într’o strălucire atât de mare, încât, privind înapoi, totul mi se pare un vis, aproape nereal, și trebue să fac o sforțare ca să-mi dau seama că în adevăr am fost acolo, c’am trăit toate acestea și că n’au fost doar o închipuire.