Sari la conținut

Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/143

Această pagină nu a fost verificată

zis copiii de pe stradă, te dobora; și deoarece eram în epoca rochiilor complicate, nu era numai uimitoare sub raportul culorii, dar avea și o croială ce te aiurea.

Tanti Philippa fu primită cu ovațiuni din partea tuturor, și în culmea mulțumirii, isbucni în râsul ei prelung, care creștea în volum, în timp ce ochii ei mici se strângeam atât, încât de-abia se mai zăriau.

Mai târziu, tanti Philippa dispăru din viața noastră, și o sfârși pe-a ei mai puțin strălucit și vesel decât o începuse. Biata tanti Philippa!

Inainte de a începe povestirea vieții noastre la Malta, care e cea mai fericită amintire a existenței mele, aș dori să mă urmați într’o scurtă călătorie în Rusia, măreața și misterioasa, uimitoarea Rusie a Țarilor, ajunsă în mod atât de tragic un lucru al trecutului, dar care era Rusia mamei mele.

Trebue să-mi iertați dacă la început v’o arăt așa cum am văzut-o cu ochii mei de copil, în toată nemaipomenita ei vrajă și măreție.

O nemaivăzută îmbinare de sărăcie și de strălucire, care nu se poate asemui cu nimic alt, decât poate cu Răsăritul depărtat pe care nu l-am văzut niciodată.

Rusia! Ochii mei de copil uimit, văd palate uriașe, parcuri minunate, fântâni, grădini, uimitoare întruniri de rudenii, parade militare, slujbe religioase în biserici sclipitoare de aur, bijuterii atât de uluitoare, încât abia poți crede că sunt adevărate; cai cu trap vijelios, cu coame și cozile fluturând în vânt și cu părul atât de lustruit, încât îți puteai oglindi fața într’însul; regimente întregi de cazaci, cu înfățișare