Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/112

Această pagină nu a fost verificată

Mai aproape, tot mai aproape, acum se deslușea și zângănitul zăbalelor, sunetul metalului isbit de metal, zornăitul lanțurilor și numai din auzit parcă simțiai cât erau de strălucitoare și cum sclipeau...

Mai aproape, tot mai aproape!...

Acum erau chiar sub ferestrele noastre; strada îngustă răsuna de tropotul lor. Apoi se făcea mai slab și tot mai slab sgomotul de copite, se duceau... se tot duceau... veniseră, trecuseră și se îndepărtaseră.

Tot din ultima perioadă petrecută la Londra, fac parte și plimbările călare, în Hyde Park, pentru noi nespus de minunate.

La Eastwell aveam un singur poney, pentru câteși trele; era grăsuț și drăgălaș și-l chema Tommy. Câteși trele ne împărțeam pe Tommy, călărindu-l pe rând. Plimbările noastre cu Tommy erau complect lipsite de meșteșug, datorită lecțiilor sumare, date de câte un grăjdar sau vizitiu, cari însă ne insuflaseră dela început instinctul călăritului. Ne învățaseră să nu cunoaștem frica, și, mai presus de toate, ne băgaseră în cap că știm a călări, ceeace însemna o bătălie pe jumătate câștigată.

La Londra, fusese desgropat, nu știu de unde, un bătrân și ridicol profesor de călărie, numit Mr. Lumley, care ne desăvârși cunoștințele, mai întâi de jur împrejurul grădinii Palatului Clarence, iar mai târziu spre marea noastră fericire, ni se dădu voie să apărem în arena celor mai scumpe năzuințe ale noastre: Rotten Row![1]

  1. Aleea călăreților în Hyde Park.