pentru a găsi cusururi, obiceiurilor și ideilor străine ale Ducesei.
Două lucruri îmi amintesc despre Lady Emma: mâinile ei minunate, foarte albe, cu vârfurile degetelor subțiri, și o oarecare rochie, de catifea violetă, tivită cu puf de lebădă în aceeași culoare, care ne plăcea foarte mult. Cea mai mare însușire a Lady-ei Emma era mireasma încântătoare a unui parfum deosebit de plăcut nasului meu, care nu se împăca cu orice; mi se pare că era un fel de lămâiță.
Lady Emma fiind însă necăsătorită, găsea cusur copiilor în deobște, și mai ales nouă; mereu ieșea în sală, ca să ne certe pentrucă făceam atât sgomot. Din nenorocire, camera ei era pe acelaș coridor cu apartamentele noastre, așa încât ne putea turbura multe jocuri, fiind strâns aliată cu Mademoiselle.
Trebue să povestesc aici un mic incident trist, din camera de clasă, pentrucă atinge chestiunea educației și cuprinde și o morală.
Fiecare din noi aveam un „Caet de amintiri” în care lipeam cărțile poștale ilustrate primite de Crăciun și de Sfântul Valentin[1] (căci în acele timpuri se mai trimeteau și se mai primeau cărți de Sfântul Valentin, din acele frumoase și lucioase pansele și nu mă uita, și cu mărgini de hârtie perforate imitând dantela). Așa dar aveam un borcănel cu clei, pentru lipirea acestor ilustrate.
Acest clei avea ceva deosebit: mai întâi, înfățișarea lui era așa de ademenitoare, încât îți venea să-l mănânci, dar mirosul lui mai
- ↑ In ziua de Sft. Valentin se trimit cărți ilustrate cu felicitări
