întinsă, scoteau un sgomot ciudat, jumătate țipăt, jumătate gemăt.
Bine înțeles, totdeauna ne închipuiam că baloanele noastre vor avea viață lungă, dar erau tot atât de trecătoare ca și fluturii. Ele erau supuse la trei nenorociri deosebite: ori plesneau, ori mureau treptat, subțiindu-se, moleșindu-se și încrețindu-se, ori ne scăpau din mână și sburau în tavan, unde pluteau bătându-și joc de noi dela înălțime, ca un adevărat simbol al fericirii apropiate însă de neatins! Fie însă binecuvântată amintirea acestor baloane! Costau numai un ban, dar cuprindeau o întreagă lume de bucurie în șubredul lor înveliș. Trandafirii, albastre, verzi, portocalii, roșii, violete, erau globulețe de încântare ce închideau în ele cel mai înalt pisc al dorințelor noastre, când ne făceau semn de dincolo de porțile nesuferitului Green Park.
Tot în această perioadă își are locul o ciudată teamă de care sufeream — căci copiii cunosc ciudate temeri.
Scara din Clarence-House era foarte povârnită, aproape ca scara de din dos dela Eastwell. Tata și mama dădeau uneori mari prânzuri; multă lume de seamă venea la aceste rare serbări, prilej de mare emoție pentru autoritățile apartamentului copiilor.
Pe noi ne trimetea la culcare, iar Nana se furișa până în capul scărilor și privea în jos la cortegiul musafirilor intrând sau eșind din sufragerie, sau urcând scara în spre saloane când se sfârșea prânzul.
Frumusețea toaletelor, strălucirea juvaerelor erau un prilej de deosebit interes, și de comentarii timp de mai multe zile. Dar noi
