Jean Richepin, pe înfocatul iubitor al poeziei lamartiniene, dulce, religioasă, cadențându-se molatic și vag, ca suprafața unui lac, într'o seară caldă de Septembre. Ici: un aprins adept al naturalismului, făcând din Zola un D-zeu al artei incomparabil; dincolo: o delictă cititoare a romanelor lui Octav Feuilet; mai departe: nervosul admirator al misticilor și nebuloșilor decadenți; alături: cititorul care ridică din umeri, cu mirare ironică, la auzul unui sonet cu înțeles obscur al unui simbolist, și rămâne într'un extaz de admirațiune când citește minunata poemă a lui Sully Prudhomm: „La revolte des fleurs”.
Firește că între gust și gust intră deosebiri însemnate de calitate. Un gust poate să fie mai rafinat de cât altul, mai distins, mai larg. Cu toate acestea, gustul are ca ceva caracteristic încăpățânarea lui părtinitoare, care nu primește de cât aceia-ce 'l satisface, înlăturând ca rău sau nefolositor, tot ce nu cade subt pofta sa. Ast-fel, dacă vei pune trei oameni cu gusturi diferite să'ți aprecieze
