Această pagină nu a fost verificată
Cei din urmă moșnegi al generațiunei trecute se duc unul câte unul. Acum cât-va timp se stinse unchiașul-poet, cu inima vecinie tînără, în lunca unde îl desmierdau paserile, îl îmbătau florile și îl adormeau freamătele; deunăzi, țara își vărsă lacrimile pe mormîntul lui Ion Brătianu, săpat pe coasta unui deal de la Florica; astăzi a intrat în același azil de eternă pace Mihail Kogălniceanu.
Au mai rămas câți-va. Și odată cu ei va pieri și pleiada acelor inimi de entusiasm, de aspirațiuni mari, de lupte uriașe, din care a izvorît libertatea și civilizația unui popor.
Când de pe pragul epocei noastre resfrângi o privire înapoi, în zarea trecutului
