pasă că e falșe, dacă ea ne dă amăgirea cea mai poetică, cea mai bine-făcătoare a vieței!
Voepcke spunea într'o zi lui Taine aceste vorbe: „Mi-a plăcut tot d'auna să iau viața prin partea ei poetică”. Marele cugetător mărturisește că vorbele acestea i-au produs o impresie ciudată.
Dacă medităm puțin asupra lor și dacă ne vom reaminti că filosoful Caro își esplica optimismul și pesimismul ca simple particularități de temperament, firește că va urma să vedem intimul izvor de unde a pornit toată poezia plăcută, senină si vibratoare a „celui din urmă romantic și primului parnasian, Théodore de Banviile”.
Poetul era un optimist, care avea ceva din naivitatea și gingășia inspiraților antici; de și, une-ori, o cută de scepticism părea că brăzdează fruntea lui, pe care n'o adâncea nici odată în prăpăstiile gândirei.
.....să culegem roze,
zice unul din versurile sale, și acest vers cât e de simplu și cât pare de banal,
