În adevăr, Bolintineanu ar fi putut să scrie un roman de moravuri sau un roman psihologic, opera aceasta ar fi însutit gloria sea și cred că ar fi deschis un început bun pentru literatura romanului, de care suntem pe deplin săraci. Dar el n'a făcut de cât un roman după toate calapoadele romantismului, și încă al unul romantism decăzut. Și dacă pe atunci, acea carte devenise o adevărată evanghelie pentru inimile femeilor, azi el obosește ochii cititorului de la primele pagini. Subiectul romanului e o dramă de amor nefirească, idealizată, bolnavă și a cărei eroină moare de oftică. A muri de oftică e destul de natural, însă trebuie știut că cei mai multi romantici au abuzat de această crudă boală pană la ridicul.
Ce romane serioase, documentale, s'ar fi putut scrie în epoca aceia! Atâtea tipuri de zugrăvit, atâtea pasiuni de analizat, atâtea moravuri de studiat! Dar nu, scriitorii noștri, — și dintre cei mai talentați, — alergau la născocirile imaginațiunei,
