Sari la conținut

Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/5

Această pagină nu a fost verificată

PREFEȚE

I. LA EDIȚIA INTÂIA 1884

Capitolele care urmează constitue, într’o anumită măsură, îndeplinirea unei însărcinări testamentare. Karl Marx însuși intenționa să expună rezultatele cercetărilor lui Morgan, în legătură cu acelea ale cercetării sale — pot spune până la un anumit punct ale cercetării noastre —, cercetare materialistă a istoriei, și abia prin aceasta să lămurească toată însemnătatea lor. Morgan descoperise doar, în felul său, din nou, în America concepția materialistă a istoriei, descoperită cu 40 de ani în urmă de către Marx și, condus de ea, ajunsese, în punctele principale, comparând barbaria cu civilizația, la aceleași rezultate la care ajunsese și Marx. Și după cum ani dearândul economiștii de profesie din Germania au copiat cu asiduitate „Capitalul”, trecându-l în acelaș timp cu îndărătnicie sub tăcere, tot așa au procedat și reprezentanții științei „preistorice” din Anglia, cu „Ancient Society”[1] a lui Morgan. Lucrarea mea poate înlocui numai într’o mică măsură ceeace nu i-a mai fost dat răposatului meu prieten să facă. Am totuși la dispoziție extrasele lui amănunțite din Morgan, cu însemnări critice, pe care le redau aici în măsura în care se referă la lucrarea noastră.


  1. „Ancient Society, or Researches in the Lines of Human Progress from Savagery, through Barbarism, to Civilization”. By Lewis H. Morgan, London Macmillan and Co., 1877, adică „Societatea Antică sau cercetări asupra căilor de desvoltare ale omeniri dela sălbăticie, prin barbarie, la civilizație” de L. H. Morgan, Cartea este tipărită în America și, lucru curios, e greu de găsit la Londra. Autorul a murit acum câțiva ani. — (Nota lui Engels)
5