Sari la conținut

Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/42

Această pagină nu a fost verificată

este tatăl unui copil, însă se știe precis cine este mama lui. Chiar dacă ea numește copiii ei pe toți copiii familiei comune și are față de dânșii datorii de mamă, ea recunoaște însă pe propriii ei copii, dintre ceilalți. Este limpede deci, că întrucât există căsătoria pe grupe, descendența se poate stabili numai după mamă, deci numai linia feminină este recunoscută. Acesta este cazul în realitate la toate popoarele sălbatice și la cele de pe treapta de jos a barbariei; și faptul că Bachofen a descoperit cel dintâi aceasta, este al doilea mare merit al său. El denumește matriarhat (Mutterrecht), această recunoaștere exclusivă a descendenței după mamă și relațiile de moștenire care cu timpul decurg de aici; păstrez acest termen pentru scurtimea lui. El este însă nepotrivit, căci pe această treaptă socială încă nu este vorba de drept (Recht), în înțelesul juridic al cuvântului.

Dacă luăm acum din familia punalua una din cele două grupe, considerate ca model, anume pe aceea a unui șir de surori bune, ori de un grad de rudenie mai îndepărtat (adică descinzând din surori bune de gradul întâi, al doilea sau de un grad de rudenie mai depărtat) împreună cu copiii lor și cu frații lor buni sau de un grad de rudenie mai îndepărtat după mamă (care, după presupunerea noastră nu sunt soții lor), vom avea întocmai cercul de persoane care mai târziu apar ca membrii unei ginți, în forma primitivă a acestei instituții. Toți au o mamă comună din care purced și prin faptul acesta, toți urmașii de sex feminin din aceeași generație sunt surori între dânsele. Soții acestor surori nu mai pot însă să le fie frați, deci nu mai pot să se tragă din aceeași mamă cu ele, nu aparțin deci grupei înrudite prin sânge, ginta de mai târziu; copiii lor, însă, aparțin acestei grupe, întrucât numai descendența după mamă hotărăște, fiindcă numai ea este sigură. De îndată ce au fost interzise raporturile sexuale între toți frații și surorile cum și între toate rudele colaterale cele mai îndepărtate după mamă, grupa pomenită mai sus s’a prefăcut într’o gintă, adică s’a constituit ca un cerc statornic de rude de sânge în linie feminină, între care căsătoria este oprită, și care prin alte instituții co-

42