dența unei perechi, în care iarăși urmașii de fiecare grad sunt între ei frați și surori și tocmai deaceea soți și soții.
Familia înrudită prin sânge s’a stins. Nici măcar popoarele cele mai sălbatice, despre care pomenește istoria, nu prezintă vreo pildă neîndoelnică de acest fel. Dar că ea trebuie să fi existat, ne-o spune hotărît sistemul de înrudire havaian care este și acum în vigoare în întreaga Polinezie și care exprimă grade de înrudire prin sânge, ce pot să se formeze numai sub această formă de familie; întreaga desvoltare de mai târziu a familiei, care presupune acea formă ca treaptă anterioară necesară, ne silește s’o admitem.
2. Familia punalua. Dacă cel dintâi progres al organizării a constat în excluderea părinților și a copiilor dela raporturile sexuale reciproce, cel de al doilea a constat în excluderea surorilor și fraților. Progresul acesta, din cauza egalității mai mari de vârstă a părtașilor, a fost infinit mai important, dar și mai greu de îndeplinit decât cel dintâi. El s’a realizat treptat, începând probabil cu excluderea fraților și surorilor (a acelora din partea mamei) dela raporturile sexuale, la început în cazuri izolate, devenind apoi tot mai mult regulă (în Havai s’au ivit excepții dela regulă încă în veacul acesta) și sfârșind prin oprirea căsătoriei chiar și în linie colaterală, adică între ceeace numim noi copii, nepoți și strănepoți, după soră sau frate; acest
mituri era complect sdruncinată: ea este o pură satiră à la Lucian la adresa zeilor. Dacă Loki, ca Mefisto, dojenește astfel pe Freyja, apoi aceasta este mai curând în defavoarea lui Wagner. De altfel, câteva versuri mal jos Loki zice lui Njördhr: „Cu sora ta ai făcut un (astfel de) fiu” (vidh systur thinni gaztu slikan mög). Njördhr, ce-i drept nu este un Ase, ci un Van, și spune în Saga Inglinga că în țara Vanilor, căsătoriile între frate și soră sunt obișnuite, ceeace nu-i cazul la Ași. Aceasta ar fi o indicație că Vanii sunt zei mai vechi decât Așii. In orice caz, Njördhr trăiește în mijlocul Așilor ca semen al lor, și astfel Ögisdrecka este mai curând o dovadă că pe timpul nașterii legendelor norvegiene despre zei, căsătoria între frați și surori, cel puțin între zei, nu producea încă oroare. Dacă vrea cineva să scuze pe Wagner, ar face poate mai bine să apeleze nu la Edda ci la Goethe, care în balada despre Dumnezeu și baiadera făptuiește o greșală asemănătoare, cu privire la obligația religioasă a femeilor de a se da în temple, și apropie prea mult acest obicei de prostituția modernă. — (Nota lui Engels)
