acelea care, până acuma, erau deobicei socotite ca singurele valabile. Concepția tradițională cunoaște numai monogamia, pe lângă aceasta poligamia unui bărbat și poate și poliandria unei femei, și trece sub tăcere, așa cum îi șade bine unui moralist filistin, faptul că practica trece pe tăcute peste marginile impuse de societatea oficială, fără să se jeneze. Studiul preistoriei, dimpotrivă, ne prezintă stări de lucruri în care bărbații trăiesc în poligamie și, în acelaș timp, femeile lor trăiesc în poliandrie, și din această cauză copiii unora și altora sunt priviți ca fiind comuni lor tuturora; stări care la rândul lor parcurg un șir întreg de transformări până ajung în cele din urmă la monogamie. Aceste schimbări sunt de așa natură încât cercul pe care-l cuprinde uniunea conjugală comună și care la început era foarte larg, se îngustează din ce în ce mai mult, până ce se reduce în fine numai la perechea care predomină astăzi.
Reconstituind astfel, în sens invers, istoria familiei, Morgan, de acord cu majoritatea colegilor săi, ajunge la concluzia că a existat o stare primitivă, când domneau relații sexuale nestânjenite în sânul unui trib, așa că fiecare femee aparținea fiecărui bărbat și la fel fiecare bărbat fiecărei femei. Despre o asemenea stare primitivă se vorbea încă din secolul trecut, dar numai în mod general; abia Bachofen — și acesta este unul din marile sale merite — luă în serios chestiunea și căută urmele acestei stări în tradițiile istorice și religioase. Astăzi știm că urmele găsite de dânsul nu ne duc în niciun caz îndărăt la o treaptă socială de relații sexuale lipsite de orice norme, ci la o formă apărută cu mult mai târziu, la căsătoria pe grupe. Acea treaptă socială primitivă, dacă ea a existat într’adevăr, aparține unei epoci așa de depărtate de noi, încât cu greu ne putem aștepta să găsim în fosilele sociale, la sălbaticii înapoiați, dovezi directe despre existența ei în trecut. Meritul
