Sari la conținut

Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/27

Această pagină nu a fost verificată

în poeziile homerice, și mai ales în Iliada. Sculele de fier perfecționate, foalele, moara de mână, roata olarilor, prepararea untdelemnului și a vinului, o prelucrare a metalelor desvoltată, ajunsă meșteșug artistic, căruța și carul de război, construirea corăbiilor cu grinzi și scânduri, începuturile arhitecturii ca artă, orașe împrejmuite de ziduri, cu turnuri și crenele, epopeea homerică și întreaga mitologie — iată moștenirile principale pe care Grecii le-au adus cu dânșii din barbarie în civilizație. Dacă comparăm cu aceasta, descrierea făcută de Cezar și chiar de Tacit, a Germanilor care se aflau la începutul treptei de cultură de pe care Grecii lui Homer se pregăteau să treacă la alta superioară, atunci vedem ce bogată desvoltare a producției cuprinde treapta de sus a barbariei.

Tabloul pe care l-am schițat aici după Morgan, tablou al desvoltării omenirii care trece prin sălbăticie și barbarie la începuturile civilizației, este de ajuns de bogat în trăsături noi și, ceeace este mai important, care nu pot fi puse la îndoială, întrucât sunt luate deadreptul din producție. Totuși acest tablou va apare palid și sărac în comparație cu acela care se va desfășura la sfârșitul incursiunii noastre; abia atunci ne va fi cu putință să punem în lumină deplină trecerea dela barbarie la civilizație și contrastul izbitor dintre ele. Deocamdată putem generaliza clasificarea făcută de Morgan astfel: sălbăticia — perioada în care predomină însușirea produselor naturii: produsele create de oameni sunt mai ales scule ajutătoare pentru însușirea produselor naturii; barbaria — perioada când se trece la creșterea vitelor și la agricultură, la învățarea metodelor de a spori numărul de produse ale naturii prin activitatea omenească; civilizația — perioada în care oamenii au învățat să prelucreze mai departe produsele naturii, perioada industriei propriu zise și a artei.

27