forma tipică a căsătoriei punalua nu este deci decât că frații soțului și soții surorilor nu sunt neapărat unii și aceiași.
Mai este de remarcat că se confirmă și aici, ceeace spuneam în „Origina Familiei”, ediția IV-a, (germană) pag. 28-29[1]; că, anume, căsătoria pe grupe nu arată de loc așa cum și-o închipue fantezia de bordel a filistinului nostru; nu înseamnă că oamenii care s’au căsătorit în grupă duc în mod deschis aceeași viață desfrânată pe care o practică el în secret, ci că în practică această formă a căsătoriei, cel puțin în pildele care se mai întâlnesc astăzi, nu se deosebește de o căsătorie pereche nestabilă sau de poligamie, decât prin aceea că moravurile permit un șir de cazuri de raporturi sexuale care în alte condițiuni sunt aspru pedepsite. Faptul că exercitarea de fapt a acestor drepturi se stinge încetul cu încetul, dovedește doară că această formă de căsătorie însăși este menită să dispară, ceeace confirmă și raritatea ei.
De altfel întreaga descriere este interesantă prin faptul că ea dovedește încă odată cât de asemănătoare, în fond chiar identice sunt așezămintele sociale ale unor asemenea popoare primitive care se găsesc aproape pe aceeași treaptă de desvoltare. Cea mai mare parte din ceeace se spune despre acești mongoloizi din Sahalin se potrivește și triburilor dravidice din India, locuitorilor insulelor din Oceanul Pacific pe vremea descoperirii lor, Pieilor Roșii din America. Raportul sună astfel:
„In ședința din 10 Octombrie (stil vechi, adică 22 Octombrie stil nou) a secției antropologice a Societății prietenilor științelor Naturale din Moscova, N. A. Ianciuc a dat citire unei interesante comunicări a domnului Sternberg cu privire la Ghiliaci, trib puțin cercetat din insula Sahalin, care se găsește pe treapta de cultură a sălbăticiei. Ghiliacii nu cunosc nici lucrarea pământului, nici olăria, ei se hrănesc mai ales din vânat și din pescuit, ei încălzesc apa în albii de lemn aruncând înăuntru pietre înroșite în foc ș.a.m.d. Interesante sunt mai ales, întocmirile lor de familie și de gintă. Ghiliacul îi spune tată nu numai tatălui său bun, ci și tuturor fraților tatălui său; pe soțiile acestor frați, ca și pe surorile mamei sale, le numește pe toate
