Pagină:Numiri etnice la Aromâni.pdf/32

Această pagină nu a fost verificată

31 NUMIRI ETNICE LA AROMÂNI 161

s- feațe frîncu sau frîncu s-feațe, se întrebuințează ca să arate că cineva s-a supărat grozav de mult. Frîncu arău s-feațe = s-a mâniat grozav de mult; s-a supărat foc! Vechimea cuvântului în Aromâna nu poate fi câtuș de puțin pusă la îndoeală, după cum arată prefacerea lui an în în: frîncu de la francus. Dacă ar fi întrat de curând sau prin vreuna din limbile balcanice, prin limba grecească de pildă, am fi avut francu sau frangu, în neogrecească zicându-se frángos. Nici din franțuzește direct nu putem admite; am fi avut franțéz sau franțúz; și nici din vreuna din limbile slavice: am fi avut frencu, frug. (vechiu sârbesc este: Frug, pl. Fruzi). Faptul că-l găsim și în daco-româna sub forma de Frânc, cum rezultă din literatura poporană* și din mărturisirile cronicarilor, unde-l găsim cu sensul de «european de rasă romanică», ne face să înclinăm a crede că Frânc este introdus în Româna înainte de despărțirea lor în Aromâni și Daco-Români, înainte de despărțirea dialectelor, în orice caz, între sec. al IX-lea și al XII-lea.

Pe când din latina medievală în Daco-Românǎ s-a păstrat și Frîncie, în Aromânǎ s-a înlocuit cu Frînghie, după neogrecescul Franghià, sau prin Talie (ngr. Γαλλία) = Gallia. Se aude Frînție numai pe la Aromânii Asprupotamiți. Așa la Mălǎcași am auzit, spunându-mi-se, că de la dânșii sunt unii care negustoresc «fac prîmățăl'e pîn tu Frînție» (fac negustorie până în Franța). Numele de yal, și I'ǎlie ce le dă unii cărturari Aromâni, care trec prin școlile grecești, nu-i uzitat în popor și derivă de la ngr. Γάλλος, Γαλλία. E foarte posibil că ceea ce a contribuit la lățirea acestui cuvânt printre Aromâni să fi fost și rolul jucat de cruciați în Orient. Aceștia în cânte­cele populare ale popoarelor balcanice sunt pomeniți întotdeauna ca frînci.

                                   V'IFTU

Țiganii, sunt numiți de Aromâni : V'iftu, pl. V 'ifțî, fem. V'iftă, pl. V'ifte. Unii din Aromâni, cum sunt Fărșeroții, Gopișenii și alții, pronunță g’iftu, în loc de V'iftu.

De trei zile ’n târg

Strigà, bârătà,

- A fată de Frînc,

Cine s-o aflà

Mică rusculiță,

Pe ea să mi-o ia ?

Albă la pieliță,

Nime nu s-aflà,

Frumoasă fetiță,

Nu s-adăvăra.

(Gândirea II, 1923, pag. 710: Românii dintre Vidin și Timoc de Em. Bucuță).

www.digibuc.ro