cu halaturi negre ca anteriul tânărului preot abia sosit din mediul pur rusesc, acești țărani par niște călugări devotați ai sectei căreia i s’au închinat.
Au venit pentru vecernie. Femei nu văd. Mi se spune însă că nu sânt înlăturate de la multele slujbe.
În fața acestui zel religios întreb pe gospodarul Andreev cum se poate ca tot neamul lor să fi îndurat ce au făcut cu legea creștină bolșevicii.
— Străini, Evrei… Și apoi oameni ignoranți, cari nu știu să cetească.
„Să cetească”, aceasta e norma vieții lor. Nicăiri cartea nu e mai scumpă tuturor sufletelor decât aici. Orice vechiu volum masiv închide adevărul etern cu care necontenit trebuie păstrat contactul.
Și cartea ține sufletele blânde și bune. Când vreau să cumpăr două păsări, din cele care pretutindeni, în aierul glacial, se zbat prin curțile făcute cu un minuțios meșteșug, gospodarul Ivan răspinge plata:
— O, nu. Asta, nu!
Și așa, în veacul cinematografelor și automobilelor, mii și mii de oameni trăiesc în preajma orașelor mari, de care se feresc cu groază, păstrând neatinsă datina comunicării cu sfinții și a unei iubiri de oameni desinteresate și naive.
