Nu e voie: sânt pe hârtie. Dar le ținem ca să știm la ce sfânt avem să cerem.”
Dulapul cuprinde o adevărată bibliotecă de anticvar. Cărți anterioare lui Petru-cel-Mare. Splendide vechi legături de piele sculptată, încheietori de alamă înflorită. Te-ai crede într’o cameră din departamentul de manuscripte al unui deposit admirabil îngrijit. Și aceleași cărți zac și pe toate mesele.
Nu lipsesc tablouri naționale, cu lungul șir al Țarilor pănă la Alexandru al III-lea, iar, în mijloc, Petru-cel-Mare și Alexandru I-iu. Ori presintarea Împăraților Bizanțului. Fotografia lui Nicolae al II-lea tânăr cu tovarășa lui. Dar și un Carol I-iu și o listă completă a miniștrilor național-țărăniști.
— Dumnealui are și o biserică proprie, pe care a făcut-o împreună cu tatăl.
Deranjând un câne furios, care uită o clipă viforul sălbatec de care se zgribulia, deschidem ușa lăcașului așa de modest pe din afară. Dar e în adevăr biserică, având toate cele de nevoie, pănă la cărți de slujbă, de aceiași vechime, și la cărticele de pomelnic. Am văzut acasă și un manuscript mai nou, delicat împodobit. Pretutindeni strălucirea argintului de pe icoane care sânt o mică avere.
Marea biserică e stampilată la întrare cu crucea veche, tăiată de două ramuri drepte și una oblică. Trecând pragul înghețat al puternicii zidiri, te afli într’o atmosferă de ev mediu solemn și misterios. Marea catapiteasmă de zinc e numai o lumină. În dos altarul e îngrijit cu o iubire nespusă, de gospodină migăloasă, fanatică. Pe păreți un zugrav foarte bun a observat cu cea mai conștiincioasă stricteță modelele arhaice moscovite. Totalul e de o policromie fantastică.
Și înlăuntru s’a strâns o lume de închinători cum numai acele veacuri de credință exclusivă i-au cunoscut. Acoperiți
