pe aici și unele zidiri de cărămidă, împodobi le bătător la ochi mai dăunăzi. Întipărirea generală e o veche bună slare, care nu înaintează decât la foarte puțini, și neprietenia unuia față de celait, nevoia hursuză și pizmătareță de a nu vedea pe vecini, de a nu sămăna cu dânșii, marele păcat al micilor proprietari de pământ din moși-strămoși.
Îndată am ajuns la o gură. Guri se chiamă in Buzău, în Prahova deschizăturile prăpăstuite prin care dau în șes văile adâncite ale muncelelor de lut și de nisip. Gura Nișcovului se numește așa după apa de torent în care se strâng primăvara revărsările înălțimilor ce și-au topit zăpada.
Satul acesta, ca și cele următoare, Silișlenii și Haleșul, nu e nici moșnenesc, nici țărănesc: în el ca și în cele mai multe din județ se amestecă vechiul proprietar și împroprielăritul cu acel ce nu are pământ și cu Țiganul de mănăstire. De aici marea deosebire a locuinților, care, de almintrelea, fiind cele mai multe nouă, se orânduiesc, ca în Moldova, de-a lungul șoselei. Țiganul stă trântit într’o rână pe prispa de lut a unei case cu fereștile goale, sau sparte, sau cârpite cu lut, în care coperișul e de stuf rar și nepieptănal; împrejmuirea lipsește; în vre-o pădure din apropiere, baba sau fata păzesc, pe jumătate goale, o vită pipernicită. Țăranul se mulțămește cu două odăi, acoperite cu stuh și încunjurate cu un urît gard de spini prăfuiți; dar curtea lui e împărțită cu socoteală după nevoile gospodăriei; o a doua locuință, dărâmătură sau cocioabă, slujește pentru oploșirea vitelor, uneltelor; un coșar, care nu e, ca în Moldova, împletit din vergele, ci alcătuit mai statornic dintr’o împletitură deasă unsă cu pământ și dintr’un fel de ceardac de lemn, de-asupra, păstrează grânele și boabele. Cuptorul mare, larg boltit, foarte curat ținut, e așezat în sala care desparte cele două
