Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/403

Această pagină nu a fost verificată

Vodă, pe care l-au avut înaintașii acestor țărani. Alții sânt Țigani foarte urîți și zdrențoși, cu câte o lungă căciulă țuguiată, ca un simbol al nepăsării acestui neam pentru toate ale lumii. Rare ori câte un Muntean în cămașă și ițari de pânză albă, încins cu brâul roșu și purtând o pălăriuță sprintenă. Femeile, aproape fără deosebire, sânt îmbrăcate ca la oraș, cu polcuțe, fuste și pestelci; un tulpan li acopere capul. Mai adesea vezi fețe neplăcute, late, umflate, cu ochii mici, care arată puternicul amestec cu străinii din valea Dunării.

Cel d’intăiu sat e boieresc, adecă locuitorii muncesc boierului, luând o parte din roadă, care nu e nici cea mai mare, nici cea mai bună. În Simileasca se vede clădirea bătătoare la ochi a unei Bănci populare, dar casele sânt puține, urîte, sărace. Îndată însă Verneștii înfățișează altă priveliște.

E un sat de moșneni, cari din cele mai vechi timpuri, de când strămoșii lor erau boieri de Buzău, și-au avut pământul. Casele sânt sămănate în cea mai mare neorânduială, încunjurate de sămănături împrejmuite și de întinse livezi de pruni, din care seceta a dat jos cea mai mare parte din rod. Aici locuința nu se mărgenește la cele două odăi clasice ale țăranului român. Dar clădirea, mult mai încăpătoare, nu e totdeauna croită în același chip. Vechimea și gustul fiecăruia se oglindesc în alcătuirea casei. Cei mai mulți și-au durat-o dintr’o foarte deasă țesătură de vergi, peste care a fost aruncat pământul lutos care e temeiul terenului, și une ori frânturi de cărămidă rotunde. Șindilă veche a coperemântului, formele, ce nu se mai întrebuințează, ale fereștilor. arată că timpul de întemeiere e depărtat; unele case vin din vremea lui Bibescu sau Știrbei, altele, cerdace de zid de-asupra beciului, cu fereștile înalte și mici, de culă, sânt și mai vechi. Se găsesc