stăpân al casei, oricine ar veni în urma lui. Lângă dânsul, Spătarul Constantin, și el în uniformă modernă, rusească, foarte strălucitoare de aurării și decorații, și, în frac civil, alt frate, Mihai, care a fost arheolog, numismat și a avut de fiică pe frumoasa scriitoare Dora d’Istria, scriitoare de gânduri, și nu de poesie. Se mai văd două femei, două surori, în rochii de modă uitată.
Și dincoace și dincolo apar în portrete mari Banul bătrân și cei trei frați mai tineri, cu uniforme și frac. Ceasornicul acela de cristal de rocă între două sfeșnice din aceiași materie limpede arată prin învârtitura neobișnuită a stâlpilor groși și prin semilunele aurite din vârf că e un dar al Padișahului. Supt el e întinsă strălucitoarea sabie, care nu s’a luptat niciodată și n’avea voie să se lupte. La masa aceia scria în timpuri Măria Sa, și în saltarele ei se amestecau viedomoști, rapoarte, ofisuri pregătite și scrisori de dragoste în franțuzește, — căci frumosul Domn fără doamnă a iubit pănă târziu. Încă un dar turcesc, lighianul cu ibric de cristal și aur, colo. Cusături cu vulturul muntean, cu crucea în gură și cu cununa domnească pe cap, fel de fel de lucruri de masă, cum nu se mai fac astăzi. În aceste două odăi largi, luminoase, care sânt un museu locuit, se văd chipuri regale și împărătești, dăruite de aceia chiar pe cari-i înfățișează. Ba iată și un tablou turcesc, lucru nou pe la 1830: Sultanul Mahmud, foarte caraghios, stângaciu și tărcat, trece fudul pe d’inaintea nizainilor săi, creați în locul ienicerilor măcelăriți, și ce cuminte e șirul acestor ostași europeni, cari-și arată însușirea lor de civilisație stând ca niște scobitori înaintea păpușii împărătești, călare pe un cal de lemn!
Bibliotecile adună cele mai bune cărți francese clasice, multe opere donate, scrieri românești de
