Colo, biserica Bercenilor, o imitație, de la începutul veacului trecut, a mănăstirii, cu o ciudată inscripție în care slovele săpate au duetul celor arhaice întrebuințate de Turci; apoi biserica lui Filip, bunul treti Logofăt Filip, care era privit ca un binefăcător în toate privințile al Ținutului și pe care l-a pomenit într’o frumoasă cuvântare simplă profesorul Gorjan, traducătorul Halimalei (după el au venit tot dascăli distinși, ca David Almășanu, latinistul din Brașov, și viitorul arhimandrit Ilarion Pușcariu, alt Ardelean). Mai departe, într’un Ținut ca de țară, bisericuța Berivoieștilor. pe care mahalagiii o cred veche de trei sute de ani, se repară cu cheltuiala lor; în apropierea ei se ridică o cruce de pomenire din veacul al XVIII-lea. Supt bătrânul pom de ocrotire, vrednic de pomenire ca și atâția nuci centenari, Sf. Ioan, mai aproape de centru, pe drumul ce scoate din Văleni spre Nord, e prefăcută cu totul, fiind chiar în începuturile sale foarte nouă. Și, în sfârșit, tocmai la capăt, în Tabaci, o biserică de prin anii 1830, cu bune zugrăveli ce par încă proaspete, lângă grădina unde se face o singură dată pe an, la Paști, hora pentru popor[1].
14. Drajnele.
De la biserica, aproape catolică, a Curții din Drajna-de-jos, — data aceasta văd chipurile, zugrăvite mai ieri, ale ctitorilor, cu mândrul Alexandru Nicolae, mort în 1852, așezat, mărunțel, cu toupet cochet și lungi mustăți drepte, între măreția ișlicelor, giubelelor, bărbilor de protipendadă: a lui Nicolas, tatăl, a lui Pană, bunicul, și văd și marele mormânt de marmură săpată care cuprinde pe ultimul boier de moșie din acest loc —, de la această biserică, al cării zid de împrejmuire și a cării clopotniță sânt mai interesante decât arhitectura, suim printre căsuțele satului. Rânduiala cea mai bună, curățenia cea mai desăvârșită îți zimbesc de pretutindeni. Fericit colț de lume!
Cotim la stânga, lăsând drumul cel mare ce duce la Chioajde, sate cu numele foarte vechiu, și apucăm calea mai îngustă prin care se ajunge la altă Drajnă, cea de sus, pe care, între sămănături cu ogoare mici, — căci, dacă pământul Filipeștilor merge pe dincolo pănă în hotar, aici ne aflăm pe locuri „moșnenești”, ale moștenitorilor —, o atingem în vre-o jumătate de ceas.
- ↑ Toate bisericile vechi, la care s’a adaus cel mai bogat museu de folklore bisericesc, au fost refăcute de Comisiunea Monumentelor Istorice.
