turnuri ale bisericilor noastre, dintre care una, cu un stil frumos, se arată a fi veche, pe când cealaltă ar fi, mi se spune, numai un dar al unui localnic care a vrut să mulțămească astfel lui Dumnezeu pentru binele venit pe neașteptate asupra lui. Un altul din acești aleși ai norocului și-a făcut numai o reședință de prinț, care și ea se înalță sus de tot peste umilele locuinți ale târgușorului trezit din liniștea lui seculară de șuierul mașinelor și de izbitura ciocanelor greoaie, de frigurile scormonirii pământului după zama neagră ce se preface în aur, în plăceri, în risipă și în stricăciune, în strigătoare nedreptate pentru munca grea a săracului.
Cine ar crede că un astfel de loc e, nu numai adăpostul unui pictor mare, care a descoperii aici altfel de bogății, din acelea ce aduc veșnica bucurie a oamenilor prin înălțarea sufletelor lor, dar și odihna a doi oameni de știință, dintre cari unul e numai harnicul și inimosul doctor Istrati, iar celait însuși B. P. Hasdeu!
Acestelalte vile, care vin după ale petroliștilor din străinătate și din țară, se descopăr mai greu. A bătrânului istoric, cugetător și poet e pe o culme, la capătul unui șir de căsuțe, locuite de străini în haine de lucrători, cari s’au cuibărit în locul vechilor gospodării de țărani. După grilajul de fier cu simboluri mistice, vezi o grădiniță cu copaci înalți și fațada casei de o formă neobișnuită, pornită din mângâietoarea credință a unei lumi mai senine, mai curate, mai depline decât a noastră, unde albele fantasme ale morților trăiesc o viață de gânduri limpezi și bune, din care trimet solie de cuvinte înțelese acelor ce plâng pe urma lor și nu-și află odihna în sălbateca părăsire desăvârșită a iubiților lor. Când se lasă, răcoroasă, suflarea sfântă a serii peste dealurile
