1. Ploeștii.
Ploeștii i-am văzut întăiu intrând într’o mulțime de studenți, la un congres al acestei bresle, în sunetul musicii și supt ochii îndreptați asupra noastră ai curioșilor și frumoaselor curioase de la ferestele caselor de o curățenie care pe noi, Moldovenii,,, Jidoviții”, cum ni se zicea, ne umplea de o uimire admirativă. Otelul „Victoria”, — falnic nume! —, ni oferi o ospitalitate care ni se păru, cu somnul nostru adânc de adolescenți, splendidă. Am văzut statuia Libertății, o cocoană mică de bronz, într’un colț de piață, și, pe când unul sau altul se aprindea la taifas revoluționar, noi, cari știam ce rol a avut în desvoltarea noastră drama de operetă ce s’a jucat aici la 1870, am râs din toată inima supt nasul grecesc al zeiței. Am văzut case drăguțe, curți pietruite, strade pe care frumuseța locală nu se încumeta să calce decât prea rar pentru sociabilitatea noastră expansivă, burghesi foarte cuminți și practici, cari nu se credeau de loc îndatoriți a cuprinde pe câteva zile în cercul familiei lor pe vre-un represintant al celor mai necoapte clase din „inteligența» națională. Știu iar că într’o stradă oarbă, înaintea unei căsuțe abia luminate, am făcut ovații, — nu mai știu cine ne pusese și cine se lupta să ne împiedece, — bătrânului politician Grigorescu, care mi se pare că nu s’a ivit și nu ni-a vorbit nimic.
