groase. În port se vede la toți înrâurirea bulgărească: căciula înaltă, de-o potrivă sus și jos, ca un știubeiu, se înfundă pe ochi, un mintean albastru de lână înveșmântă coșul trupului; brâul roșu, lăsat în voie, împodobește mai mult decât încinge, șalvari mai mult bruni se strâng în falduri grei și urîți, atârnând în jos ca o traistă: ciorapi, albi sau colorați, se ridică peste șalvari; podoabele sânt în cusături și găitane, roșii și verzi. Toate femeile au haine de oraș, în care nu se amestecă nimic din vechea îmbrăcăminte țărănească, părăsită de multă vreme aici, pe când ea mai trăiește încă în Teleorman, Olt și în șesul Romanaților și Doljului.
Pe o înălțime stăpânitoare, un puternic castel nou, din cărămidă aparentă, se desfășură nemântuit încă: el amintește risipa nechibzuită a unui coborîtor dintr’un vechiu neam, care s’a ruinat, s’a pângărit, a fugit și a căpătat în urmă osânda tribunalelor. Încă puțintel, și, pe o altă culme din acest șes de priveliști neașteptate, zidurile ruinate ale Comanei, cu spârcuiri roșii ca sângele, se oglindesc în apa, mai cu totul netedă, a Neajlovului. Două turnuri cu niște cupole grele răsar din cadrul, zimțuit și spart de negre ferești moarte, al dărâmăturilor[1]. În față, spre râul lat, alb ca de argint, înaintează sus, la catul al doilea, un balcon, cu patru stâlpi de piatră lucrați la basă și la creștet.
Zidurile aceste erau, în vremuri, de o mare putere, și lucrul lor e foarte îngrijit, din cărămizi bune și din puțină tencuială tare. Turnuri boltite păziau din loc în loc asupra marii întinderi ușor învăluite, sămănată odinioară cu păduri dese —, acolo unde acum sânt de multe ori copaci răzleți Radu-Vodă Șerban, urmașul lui Mihai Viteazul, le-a făcut să se înalțe, și
- ↑ De atunci bine reparate (1939).
