Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/243

Această pagină nu a fost verificată

tot el e și ctitorul bisericii. Egumenii greci, cari au prefăcut într’o casă de locuit, și ea dărâmată, astăzi, o parte din zidurile acestea cu turnuri boltite, arcade și chilii, au schimbat însă cu totul biserica, supusă întăiu unei înoiri din partea lui Șerban, fiul lui Drăghici Cantacuzino și strănepot al lui Radu-Vodă, încă din 1699-700. Astăzi mormântul care cuprinde rămășițile celui d’intăiu întemeietor, ale lui Drăghici, apoi, și în sfârșit, ale unui fiu al acestuia înfățișează singurul frumos lucru vechiu în clădirea meremetisită așa de mult, încât nu se mai poate recunoaște nimic. Radu-Vodă a fost adus aici din străinătate, unde murise ca fugar, fiind îngropat întăiu, cu voie de la Împăratul, în catedrala vienesă a Sfântului Ștefan, apoi și fiul „Viteazului”, Pătrașcu.

Coborîm dealul mănăstirii, care se înfățișează altfel, dar totdeauna impunător de romantică, atunci când o privești din locuri și depărtări deosebite. Satul e mare și foarte bine ținut: casele cu căciuli de trestie frumos clădită, cu fațade de stâlpi supțiri, albăstriți, cu ferești multe și mari, sânt din cele mai bune ce se pot găsi în șes. Pălule de vergi, date cu lut în partea de jos, împrejmuiri îngrijite. O școală nouă, mare, și un monument al soldaților din 1877 pe o piață cu două cârciume, dintre care una se întitulează „restaurant”. Țăranii pierd timpul Duminecii strânși în mijlocul drumului, mai sfătuind, mai certându-se. Puțini beau la Grecii cârciumari, dintre cari unul vinde friptură de porc și un tulburel acru care te dă în boală a doua zi. Văzându-mă cercetător de lucruri vechi, el îmi oferă cu multă gravitate, pentru suma de șaizeci de lei, acea „carte veche” care e „Les Misérables” de Victor Hugo, și se arată foarte jignit când o refus. Cineva, spune el, a vrut să-i dea patruzeci de lei pe dânsa și n’a primit…, așteptându-mă pe mine!În căruțe cu paie, care zguduie amarnic, mergem spre satul Coeni, unde mi s’a spus că e o biserică veche și ale cării vechi stăpâne, jupănesele Ana și Maria, au fost mama și bunica Domnului care se odihnește la