în limba lui de acasă, care nu e a Bulgariei, pățăniile lui de ostaș al străinului.
Ceva mai încolo, ploaia învinge, și vaporul, care nu-și mai poate găsi calea, cu toată experiența și energia cârmaciului, aruncă ancora pentru așteptarea pană în ziuă.
Abia se supțiază noaptea, la șase ceasuri din ziua următoare, când helicele începe a se învârti din nou. Arare ori cele două maluri, care încep a se deosebi, se asamănă. Podoaba de păduri o păstrează și de aici înainte mai mult al nostru, pe când întinderi lungi de țerm bulgăresc sânt goale, înegrite, spălate de apă. E șes de o parte și de alta, șes pustiu.
2. Giurgiul
De-odată, din partea noastră, încep a se vedea remorchere cu steagid țării, șlepuri purtând nume românești și inițialele N. F. R. (Navigația Fluvială Română). Pe mal, grămezi de mărfuri, vagoane, movile de cărbuni. Iar încolo, câmpie goală, brațe de Dunăre rătăcind prin nisipuri, bălți.
E Giurgiul.
Agenția austriacă și-a strămutat pontonul aici, aproape, dar numai aproape, peste ceva bălți și mocirle, — de o șosea bunișoară, ce vine de la orașul care, de la ponton, e invisibil. O legătură în acest punct nu trebuie să se facă, de oare ce, după starea apelor râului, pontonul va rătăci aiurea. Drumul nostru merge spre alt loc, unde se lucrează de câtva timp, cu lovituri de milioane, portul în canalul dunărean de lângă oraș, dar apa, așa cum e fluviul astăzi, fără îndreptări făcute anume, nu vrea totuși să vie. Se vorbește, însă, pentru timpuri apropiate, de brațe de apă ce vor fi tăiate, de poduri ce vor fi întinse și vor învinge la sfârșit natura, aducând
