Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/222

Sari la navigare Sari la căutare
Această pagină nu a fost verificată

Iar vizitiul nostru, grăbind sfârșitul poveștilor tovarășului său, încheie râzând:

— E! de astea știe el destule. Pare că ar fi un vraciu.

Un vraciu, adecă un medic și un găsitor de averi furate și un desgropător de comori, un om cu multe cunoștinti în lumea lucrurilor ascunse.

Satul care vine în capătul gardului copacilor înalți nu e însă Potlogii, ci înaintașul moșiei brâncovenești din timpuri, Văcăreștii, cărora li se zice, pentru apa care curge în margene, brăzdând cu șuvița ei neorânduită șesul gras de pământ moale, Văcăreștii ot Răstoacă, Văcăreștii după Răstoacă sau, în limba de astăzi, Văcăreștii de Răstoacă.

Casele sânt ca și cele din Odobești, decât care acestălalt sat mi s’a părut mai mic. Către apă, un vechiu zid de cărămidă dărăpănată încunjură o frumoasă biserică, al cării turn roșu e, neapărat, de lemn învelit cu tablă. De și părăsită, pentru stricarea coperișului, ea nu e atinsă, nici în zidurile, nici în zestrea ei de cărți. Pisania de de-asupra ușii arată ca întemeietor al ei pe un boier evlavios și bun din timpuri, harnic gospodar al moșiei pe care o căuta singur și cruțător cu simțire creștinească al oamenilor cari-i fuseseră încredințați prin voința întâmplării. Îl chema Constantin Nenciulescu și avea boierie de Mare-Pitar, pentru care și satului i se zicea mai de demult „Pitarul”. El a durat clădirea de piatră în 1784, dar și înainte de aceasta era aici o biserică, și, încă din 1764, cu douăzeci de ani în urmă, dăruia acestei biserici de lemn o Evanghelie din 1760 același Nenciulescu, pe vremea când, în tinereță, el era numai un fost Logofăt al treilea.

Fiu al lui Constantin Nenciulescu va fi fost Alexandru sau Alecu, un cunoscut boier, care fu