verzi, înfășurată de livezi, vii și pădure, mănăstirea-și grămădește într’o adâncitură pătratul de ziduri, biserica nouă-nouță în reparația ei de dăunăzi și căsuțele răzlețe. E o veche ctitorie a lui Vlad-Vodă din 1530, dar din zidirea de atunci n’a rămas altceva decât zidul foarte gros, a cărui formă încă a fost adesea ori prefăcută. Un cutremur aduse clădirea din nou de pe la 1830, și acesteia i s’a dat acum câțiva ani, cu cheltuiala Casei Bisericii, spoiala din urmă. Icoana Doamnei lui Leon-Vodă, înaintașul lui Matei Basarab, îmbrăcată în argint suflat cu aur, destul de slab lucrată însă, această lucrare din 1631 nu se potrivește, cu toată găteala nouă ce s’a uscat abia.
Afară de această icoană, Viforâta are cel mai bun arhondaric din țară, întemeiat de Banul Grigore Brâncoveanu, cu multe odăi de dormit, un larg salon și o interesantă odaie turcească.
Petrecusem seara în acest cadru de veche eleganță a boierilor noștri, pe când stareța, înspăimântată de singurătatea-i fără apărare, istorisește pățanii de tălhari, lungul șir de prădăciuni și călcări din partea locuitorilor fără frica lui Dumnezeu ai satului vecin.,, Uite, domnule, nici bieții câni nu ni i-au lăsat în pace: unul umblă în trei picioare, altul hârcâie de tusă. pe al mieu l-au împușcat ca să-și răsbune”.
E privighere în ajunul Tăierii Capului Sf. Ioan. Policandrele cele mari sânt stinse în biserică; numai înaintea câtorva icoane chemate mai des în ajutor ard lumânările de ceară galbenă; altele luminează pupitrele unde maicile cântă răsfoind cărțile de rugăciuni. Chipurile veșnic cernite sânt mâncate de umbră. Troparele se ridică mai mult nesigure, false, obosite, într’un lung cântec fornăit care sfarmă toată frumuseța tremurătoare sau mișcată
