capetele lui Radu-Vodă și lui Mihai Viteazul, din morminte.
Necropola aceasta a fost înlocuită însă îndată prin cea din Argeș, făcută de Neagoe, urmașul lui Radu, pentru neamul domnesc cel nou. Dar Pătrașcu-cel-Bun, din neamul lui Radu, se îngropă aici, adus de la Râmnicul-Vâlcii, unde murise, și tot aici s’a adus capul lui Mihai, fiul Pătrașcului. În sfârșit, un tinerel Domn dintre Movilești, Mihăilaș Movilă, ginerele lui Radu Șerban, se odihni și el la Dealu.
Pe la sfârșitul veacului al XVI-lea însemnătatea trece de la cetatea de sus la orașul din jos, unde Mircea cel d’intăiu făcuse biserica îngrijită, ale cării însemnate urme s’au descoperit de d. Virgil Drăghiceanu.
Aici, încă din depărtate vremuri, stăteau amestecați Unguri, Sași și Români, poale, încă din veacul al XV-lea, Ragusani chiar, din depărtatul oraș de la Marea Adriatică. Toți aceștia erau în târgul adaus pe lângă domneasca cetate, în „târgoviștea” acestuia. Aveau în fruntea lor pe obișnuiții pârgari și județ, cari lucrau și scriau în numele „târgoveților”. Românii începură de la o vreme, prin veacul al XVI-lea, a birui și cu numărul și cu bogăția și cu însemnătatea: județ era pe la 1530-40 un Mitrea, care scria Brașovenilor, arătând că Târgoviștenii sânt gata să lase vechile legături de negoț cu Sibiiul și să vie în acestălalt oraș de margene, dacă li se va învoi a duce mai departe la clienții lor de pănă atunci marfa care nu s’ar putea vinde la Rrașov în curs de două săptămâni.
Biserica Ungaro-Sașilor, așezată în margene, Sf. Francisc, precum și o altă biserică, lot catolică, aveau de la o bucată de vreme numai foarte puțini credincioși, de și Mihnea-Vodă, din anii 1577-91, întărește vechile privilegii de scutire și stăpânirea asupra unor moșii din acest Ținut, precum era Șotânga. În schimb, răsar în deosebite locuri biserici de piatră ori numai de lemn ale Românilor de lege răsăriteană. Se numără multe,— pănă la patruzeci chiar: din cele făcute de negustori sau de boieri (căci Domnii de la Mircea Ciobanul încoace lăsaseră Târgoviștea, trecând la București, unde puteau fi mai ușor apărați și răsbunați de Turcii giurgiuveni). Din ele, cunoaștem numai Sf. Nicolae de jos, care păstrează toată vechea ei înfățișare.
Unul din Domnii acestui veac al XVI-lea care avea aplecări față de creștini, din Apusul cărora venia, — tocmai din Italia, a cării limbă o vorbia in versuri, și din Franța, unde fusese un curtean prețuit la Curtea lui Henric al III-lea —, Petru Cercel, își făcu pentru întăia oară case de locuință în oraș și pentru el, pentru Curtea sa clădi lângă ele o biserică. Aceasta trebuia să fie așa-numita „Biserică
