mult mai vechiu, făcut pentru negustori la un cap de țară, în gura unei trecători a Carpaților.
Deci și Târgoviștea a trebuit să înceapă de pe acel frumos deal, îmbrăcat astăzi ca și acum patru-cinci sute de ani în veselul veșmânt al viilor și încununat cu ctitoria lui Radu-cel-Mare, cu odihna lui Mihai Viteazul, Dealul prin excelență. Despre vechea biserică, de lemn întăiu, apoi de piatră, poate chiar dintru început de piatră —, care a fost acolo, n’avem, firește, nicio știință. Când, la 1500, Radu-cel-Mare, om de o evlavie deosebită, se hotărî a face în Târgoviște o biserică asemenea cu care să nu se mai afle una în tot cuprinsul țării, el trebui să dărâme aici, înainte de „a zidi și a înoi și a ridica din temelie”. Din clădirea umilă și fără frumuseță de la început, vine mormântul lui Vladislav Voevod din veacul al XV-lea, mort deci și îngropat în Târgoviște, căruia-i ridicară un ciudat monument în formă de sicriu Craioveștii, Barbu și Pârvu, împreună cu frații lor, pentru că Vladislav făcuse din tatăl lor, Neagoe din satul Craiovei, un boier al țării.
Această biserică a Radului-Vodă e de o frumuseță deosebită și nu stă mult mai pre jos decât cea de la Argeș. Clădită de meșteri răsăriteni, după norme bizantine, totuși, în proporții și în podoabe, cu un pronunțat amestec de înrâurire a Renașterii (de sigur că Venețieni au săpat frumoasa inscripție care se desfășură de amândouă părțile ușii), ea trebuie să fi avut însă altă înfățișare în cele d’intăiu timpuri. Astăzi, ea sufere de înălțarea prea mare, de căptușirea cu prea multe clădiri a zidului de împrejmuire, unde e acea școală a copiilor de trupă, clădită în vremea Domnilor Regulamentului Organic, și, pe lângă aceasta, ea a fost cu totul despoiată și prefăcută în lăuntru, scoțându-se și oasele morților,
