Dar biserica de astăzi e întreagă a lui Vasile-Vodă și a isteților lui meșteri moldoveni, cari au făcut stâlpii, liniile șerpuitoare și îndrăznețe ale brâielor de podoabă din fațadă, cari au încunjurat turnurile de cingătoarea cu boabe de smarald a frumosului smalț verde.
Mai departe, după desfășurarea Stradei Domnești, curată și cu casele cuviincioase, apare Biserica Domnească, o clădire adese ori arsă și prefăcută, puțin schimbată pe din afară, în această ultimă înfățișare a ei, și încununată cu trei turnuri mari ce se îndeasă unul în altul. Apoi, chiar lângă dânsa, cuprinsă parte în curtea bisericii, parte în a noului spital, Curtea Veche.
Acum se văd, din acest rar monument al arhitecturii noastre laice, încăpătoare, trainice și modeste, — după însăși firea poporului nostru —, numai pivniți adânci, unde, în puterea unui contract cu Primăria, bragagii sârbi și-au făcut ghețăriile, odăi mari și mici, care n’au niciodată mai mult decât trei păreți și cărora li s’a spulberat de multă vreme acoperișul și li s’a năruit fruntea păreților; apoi o culme prin care se crapă două ferești moarte. Un mare turn rotund, al Chindiei, de unde se pândește focul, arată în mijloc zidurile-i prefăcute în veacul trecui. lar, în dreapta și în stânga, despărțind curți, întrând în case mai nouă, cu sau fără spoiala varului, boltindu-se peste strade urîte, strâmte, noroioase sau plângând în singurătatea pustie, acele ziduri de cărămidă trainică, pusă în lung și în lat, îmbinată cu bolovani, înaintea cărora Seimenii turbați de bielșug au oprit pe bătrânul patriarh Matei, stăpânul lor și Domnul țării[1].
- ↑ Azi, d. Virgil Drăghiceanu a găsit în adânc palatul de cărămizi al lui Mircea întăiul (1939).
