Crucea unui mormânt proaspăt e încă împodobită cu bradul înfășurat în flori și în motocei care a fost dus înaintea tânărului adormit, și pajiștea e stropită împrejur de flori căzute ce nu s’au vestejit încă precum; veșted e acela care a fost coborît jos.
După câteva văpăi roșii, trecătoare, pe culmea Căpitanului, noaptea cade aproape dintr’odată. În lipsa străinilor, cari nu mai vin în Rucăr, de câtva timp, strada se face îndată pustie: luminile, abia aprinse, se stâng la toate fereștile; și hanul se închide ceva mai tărziu. Pănă și șuierăturile caraulei contenesc, și tăcerea nopții negre e sfâșiată numai de hărțăgoasele lătrături ale cânilor paznici, cari pândesc zgomotele tainice din singurătatea muntoasă.
Dimineața a coborît neguri ușoare pe coastele muncelelor, pe care numai ici și colo le străbate o
