în timpuri de luptă, nu înfățișează, de altmintrelea, nimic deosebit prin proporții sau prin eleganță.
Trenul pleacă înlr’o dimineață înghețată, pe când o lumină cenușie cuprinde încă dealurile în mare parte goale, care-și arată lutul prin lipsurile verdeței, ca o piele murdară prin coate și genunchi rupte. Spre vagoanele roșii de clasa a III-a se îndreaptă niște cerșitori în halaturi zdrențuite, având pe cap o bucată de postav murdară cu cusături roșii. Țigani slabi, țărani săraci, cari par tot așa de desgustați și merg lot așa de strâmb, de lălâu. lar bucata de fier ce atârnă la coapsa acestor oameni, e arma cu care se apără România, căci acești ticăloși, — orice alt cuvânt nu și-ar ajunge scopul —, sânt… ostașii patriei. Pentru Dumnezeu, ce s’o fi învățând în căsărmi, ce gânduri se vor fi coborînd în mintea acestor oameni, — Țigani cum sânt —, pentru ca ei să aibă această înfățișare, care e în așa de strânsă legătură cu un suflet adânc înjosit! Ori oamenii nu văd în această țară, nu prevăd, și nu-i doare inima cum mă doare pe mine, care, totuși, n’am răspunderi și plâng numai nenorocul nostru, nedestoinicia noastră[1]!
4. Goleștii.
Trei ceasuri de așteptare la Golești. Un sat destul de înstării, mulțămită și vecinătății gării, care dă de lucru la mulți dintre locuitorii lui și li ajută să-și mai înalțe și rotunjească gospodăriile. Într’o
- ↑ Observații de acestea am făcut anul trecut, și vai, în marea înflorire războinică a lumii de acuma, trebuie să fac și azi (1916). Regilor Ferdinand și Carol al II-lea li se datorește noua înfățișare, mândră, a oștirii (1939),
