Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/148

Această pagină nu a fost verificată

vezi călări pe caii mărunți cu traista merindelor la coapsă, ai căuta arcul și măciuca de care au fost copleșiți și striviți ostașii lui Carol-Robert, încercând, la 1330, să facă din Țara-Românească o provincie de hotar a Ungariei regale. Când, la poalele unuia din dealurile care se urcă greu prin lunecușuri de ploi îndărătnice, din pletele codrilor neatinși, am întâlnit însă un automobil care se înomolise, îmi venia să întreb pe acest intrus cu îmbrăcămintea ciudată ce caută în dreapta Domnie a stăpânitorului nostru Vodă-Basarab, care nu sufere în oblăduirea sa decât voinici viteji și femei frumoase.

Singuratecă și tăcută cale. De-asupra, sprijinit pe coama pădurilor, neclintitul coviltir de nori. Nu se desface și nu picură încă: e învelișul trist al măririlor care s’au dus când țara s’a mutat la vale, lăsând în urmă pe ctitorii și apărătorii cei d’intăiu. Numai la capăt, în Câmpulung, șivoiul se va răpezi din nou drept în apele spumegate, vuind a răsbunare și nimicire.

3. Piteștii.

Pănă la Costești, drumul străbate încă șesul. De aici înainte, se înalță muncelele acoperite cu șiruri de arbori supțirateci, ce încunjură une ori întreaga vedere. Lângă sate apar livezile de pruni. În josul