Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/136

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Când s’a stricat bogata fericire a neamului, moșia a rămas totuși neînstrăinată. Constantin cel nou, nepotul de fiu al Domnului jertfit, a stăpânit-o. De la el a trecut apoi la fiu și la nepotul de fiu, Banul Grigore de la începutul veacului trecut. În podul casei mai găsim, între multe sfărâmături, bustul Banului, al soției sale și câteva frumoase acte privitoare la Brâncoveni: o danie de-a lui Șerban Cantacuzino Voevod, fratele Stancăi, către nepotul său când era numai boier, o hârtie de împărțire a Doamnei văduve Marica, întoarsă după îndelungate suferinți prin Constantinopol și Asia, alte învoieli privitoare la marea avere de odinioară. Și începătorul Brâncovenilor celor noi, Grigore, fiul lui Vodă-Bibescu, înfiat de bătrânul Ban, a lăsat aici urme ale vieții sale; prin el au venit zapisele și privilegiile ctitoriei brâncovenești a Hurezului.

Dacă tânărul fiu al celui de-al doilea Grigore, d. Constantin Brâncoveanu, s’ar hotărî să dea o viață nouă acestui glorios colț de părăsire impie din partea civilisației românești de astăzi, el n’ar îndeplini numai o datorie de familie, ci o imperioasă datorie națională.

Județul lui Roman, vechiul jude, județ bogat in ruinele Bomulei, din această Dacie „malvensă”, a Malului, și în amintirea romană a Antinei, nu strălucește prin podoaba altor mănăstiri pe care Domnii, marii boieri nu le puteau ridica în calea năvălirii lor. Dar la un capăt de drum mărunt, la Căluiu, — ceia ce ar putea să însemne: cărare —, neastâmpăratul neam, dornic de pământ și de glorie tot odată, al Buzeștilor și-a făcut mărunta, dar atât de gingașa ctitorie, în a cării umbră răsar și chipurile încoronate ale lui Mihai și Petru Cercel, aventurosul și tot așa de nenorocitul frate al Viteazului.

no match