1. Din josul Dunării spre Severin.
Vidinul corespunde Silistrei, la celalt capăt al Dunării bulgărești, ca bulevard de supraveghere și apărare al râului. Silistra și Vidinul am căutat să le luăm noi, în marea împărțire de pământuri turcești la 1878. Dar n’am putut căpăta nici una, nici altul de la dărnicia aliaților ruși, cu toate că Europa ni-ar fi lăsat măcar pe cea d’intăiu. Cu ce ochi am fost priviți dincolo, când am fi smuls și oprit aceste Gibraltaruri dunărene, se poate înțelege, dar vedem iarăși prea bine cu ce ochi sântem priviți astăzi, fără să le fi luat.
În dimineața zilei de toamnă cu cerul jos, plumburiu, Vidinul întinde îndoitul său cheiu alb, dincolo de care Bulgarii au clădit sau reparat câteva oficii greoaie, văpsite în colori triste. Pe lângă dânsele se desfac strade, printre case mici. Ceva mai departe, în sus, o ciudată biserică, galbenă și roșie, înfățișează, isolată, turnuri multe și mici pe un părete înalt. lar, în alt masiv, cel din urmă, stă, ca un leu adormit, marea cetate a Vidinului, unde au domnit Țari separatiști ai vechii Bulgarii, pe unde au trecut Francesi, Germani veniți în numele Crucii ca să scape Răsăritul de năvălirea, pe atunci nouă, a Turcirilor și pe care au fost înfipte pe rând, de la 1365 la 1369, steagurile cu flori de crin ale regelui Ludovic
