Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/251

Această pagină nu a fost verificată

avîntul retoric cu gesturi mari și teatrala punere în vedere a unui avocat moldovean, Trancu-Iași —, ei erau cei mai aprigi critici ai lui Mîrzescu, a cărui situație în Cameră a fost zilnic ridiculizată. Cum se cîștigase și vechiul socialism de aventură seniorială a lui Georges Diamandy, care se și credea întîiul între oamenii unei ere cu totul noi, și mai tîrziu energia unui om ca drul Lupu, capabil, dacă e pe aceea, să strice toate farfuriile din toate cele cinci continente, era în politica internă un front de frondă pe care, în situația în care-l adusese înfrîngerea, Ionel Brătianu nu se simțea în stare nici să-l înfrunte fățiș, și cu atît mai puțin să-l zdrobească. Era de închipuit că temperamentul dlui Cuza îl va face, dacă nu asociatul acestor revoluționari, fie și numai de fațadă, cari erau și internaționaliști, cel puțin prețiosul lor auxiliar, prin săgețile pe care dintr-o tolbă veșnic plină le arunca asupra băncii ministeriale.

A face politică de surpare mi se părea însă în asemenea momente aproape o crimă, și n-am reprezintat un singur moment în acei doi ani și jumătate de încercare un punct de vedere divergent față de silințile care se cheltuiau pentru o ultimă și desperată apărare. De aici va rezulta că nu numai d. Cuza, pînă ce se va alipi la o nouă acțiune politică, dar și pitorescul Zelea Codreanu, în costumul bucovinean cu care înlocuise levita de teolog și cilindrul supt care l-am cunoscut întîi, s-au crezut firește înlocuitorii deserțiunii mele. Prieteni de aproape își vor căuta drumul aiurea, orice astfel de părăsire fiindu-mi total indiferentă, atunci cînd tot gîndul meu era numai la țara în frămîntări de moarte.