Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/131

Această pagină nu a fost verificată

să văd că în nu știu ce revistă paginile cu articolul meu erau tăiate. El nu cetea – și nu pregeta s-o spuie – decît ziarul partidului și o foaie germană, dar cărțile tinereței lui erau încă păstrate, și în cămăruța mea am găsit un poem al lui Hamerling pe care-l ceteam cînd mă obosea transcrierea și rezumatul multelor documente.

La anume ceasuri mă lua cu dînsul pe cîmp, unde totul era în sama unui burtos vechil în care-și pusese toată încrederea. Cu țeranii nu vorbea, dar pentru meșterii străini făcuse niște căsuțe civilizate. De altfel, cu toată lumea, de o perfectă blîndeță. Și conversația se relua mai curînd jos decît la masă, unde, în mjilocul familiei sale, la care se adăugea o guvernantă germanizată, fiica preotului rusesc de la Baden-Baden, el era din nou la postul de comandă. Mi-a vorbit de ai mei, de bunicul Costachi Iorga, care era „un bărbat diștept, dar stricat”, de relațiile lui Carp cu Take Ionescu, de care-i pomenisem, și el răspunsese că”Take n-are decît să vie și să vorbim“, de perspectivele lui de viitor, și o vibrație neașteptată era în glasul lui cînd asigura că nu va mai guverna niciodată. Uneori se cobora, anume pentru a sfătui, în locul acela unde-i descurcam neamul și proprietățile, și amintea tulburările moldovenești de la 1866 contra unirii pe care i le trezise în minte un ziar de atunci cu antetul”Lascar Catargiu, cînele lașului”, sau îmi aducea, fără altă emoție decît aceea provocată de prezența unui fiu al său la Legația românească de acolo, vestea că au fost măcelăriți la Belgrad regele și regina.

Am plecat peste vreo trei zile în trăsura cu coroana litvană, ducînd în paner bunătăți pentru drum, cu același sentiment pe care mi-l lăsau în copilărie drumurile la casele de țară, pline de belșug și de prietenie, din aceleași văi ale Vasluiului, unde Carp, în fața bisericii cu mîndra inscripție voltairiană a bunicului: