aduc aminte, tăcute, în culoarele întunecoase, în curtea pietruită, așa de îngustă. Nici unul nu vorbea de părinții săi, de frații săi, de surorile sale, care, acestea, o dată numite, ar fi devenit obiectul batjocurii celorlalți, ca și mamele, de alminterea, în corul de înjurături obișnuite. În casa vreunui coleg nu-mi aduc aminte să fi intrat. Ajutoare nu ne dădeam la nici un prilej: cutare-și făcea o plăcere să aducă de-acasă zahăr, bomboane, bani, să ne arăte ce are, să pară că e gata a ne împărtăși, pentru ca apoi să mănînce ori să puie în buzunar ce adusese.
Grosolănia unor odrasle ale mahalalelor întrecea orice închipuire. Ca și azi, din nenorocire, păreții se acopereau de cele mai scîrboase inscripții și desemnuri, iar latrina era în toate privințile ceva infernal, pe care-l puteai înfrunta numai renunțînd la orice sentiment de demnitate umană. Un folclor special era adus și țipat în urechile fiecăruia de acești reprezintanți ai decăderii orientale; versuri răsunau, din acelea de care s-ar fi înroșit cei mai înveterați dintre bețivi în cea din urmă dintre cîrciume. Cine le știa mai mult era mai mîndru și ceilalți îl priveau cu un deosebit respect. Sentimentele cele mai firești ale colegilor erau terfelite. Exhibarea trupului în formele cele mai dezgustătoare constituia o distracție obișnuită. Mă mir cum nu se ajungea și la acte de cea mai vinovată rătăcire a simțurilor, deși nu lipseau clienți mărturisiți ai caselor de prostituție! Unul din băietanii cei mai spurcați la gură începea orice lecție, orice răspuns printr-o mîrîială care făcea să izbucnească băncile înaintea profesorului, nelămurit asupra motivului acestei zgomotoase ilarități: elevul își înjura profesorul și se aștepta cu nerăbdare momentul cînd izbutea să strecoare înjurătura, cu care n-a fost prins, de altfel, niciodată. O asfixie morală corespunzătoare acelei fizice în odăițele fără aer, în care se comunica tuberculoza, și atîția au dispărut dintre noi de pe urma acestei contaminări! Alții
