să meargă și în împrejurimi, unde nu găseai tristul nisip, plantat cu de-a sila, al Brandenburgului. Erau firește și teatre, și atîta muzică pretutindeni, pentru cine avea mai puțină muncă și mai multe mijloace decît mine, grăbit să mîntui cît mai răpede cu doctoratul.
Și trecutul avea aici mai multe drepturi, fără a fi concurat de o puternică viață modernă, de caracter american, ca dincolo. Lîngă mine chiar, în acest oraș unde se răspîndise ceva din catolicismul, impus de coroana regală a Poloniei, purtată mult timp de Wettini, se ridica turnul puternic al bisericii Sfîntului Petru, Bederskirche în pronunția locală. Cine avea vreme ar fi avut și alte elemente istorice de găsit.
Societatea internațională lipsea, bineînțeles, cu totul. S-au dus americanii ciudați și frumoasele americane, grecul placid, lupava norvegiană, Plessen amenințînd cu mustățile două cornuri ale lunii, japonezul în căutarea unui nou împrumut, maghiara cu părul rutilant, gata de o romanță de iubire, și chiar grupul de români harnici la studiu și răi de gură. Eram lipsit de tovarăși, în rîndul din urmă al unei case fără zgomot, fără locatari vizibili, în care portarul, găzduitorul meu, biet om cu familie, năcăjit de studenții beți cari-i sunau clopotul degeaba în fiecare noapte, îmi recomandase stăruitor mobila, scumpă după punga lui, și venea să și-o verifice necontenit; altfel, fata-și lăsase în odaie scrisorile Corneliei, sora lui Goethe, interesante mărturisiri ale unui simțitor suflet mediocru, și la plecare familia aștepta jos cu un buchet de flori în mînă de care poate întreg Berlinul n-ar fi fost capabil.
Se apropia vacanța, și nu era vreme să ascult cursurile, folosindu-mă numai de trimestrele berlineze. Iarăși lipsei mele complecte de călăuzire i se datorește faptul că n-am găsit cu cale să ascult un singur ceas la profesorii cari trebuiau să mă examineze și cărora această lipsă de atenție nu putea să le placă prea mult. Nici nu i-am vizitat, văzîndu-i
