n-o cunoșteam direct decît prin extrasele, oricît de competent și de cu gust făcute, din manualul lui Frollo și Ademollo, dar limba, din fericire, o vorbeam, și încă destul de curățel ca să nu mă cufund în masa desprețuită a străinului exploatat, de care pe urmă se rîde.
Fără nici o recomandație din partea nimănui, cu cît îmi spunea așa de scurt și de sec în rîndurile lui mărunte și banale Ghidul în franțuzește al lui Baedecker, grăbit mai ales să-și recomande otelurile și restaurantele nemțești, m-am trezit, la capătul unui lung drum austro-german fără atracție, într-o seară întunecată, în lumea de umbre și de șoapte, de tăcere misterioasă și de trecătoare fantasme a Veneției. O, ce bine ar fi fost dacă nu m-aș fi coborît din gondola de piață, cu discuția neapărată la plată, în fața scărilor de marmură și stîlpilor auriți ai otelului Bauer-Grünwald, furîndu-mi astfel, prin odaia cu un galben pe zi și prin amestecata, confuza „table d’hôte”, acea sfătuire intimă cu spiritul însuși al orașului înfășurat așa de larg și de strîns de o așa de mare glorie! Mi-a trebuit să mă întorc apoi ani de zile, să locuiesc prin funduri de campielli, ca la bătrîna”Bruna Gregoretti născută Predonzani”, să stau alături de oacheșe cîntărețe care-și cercau glasul, de ofițeri de marină sorbindu-și cafeaua alături de fidela ordonanță, să asist la cumpărăturile cu panerașul coborît pe fereastră, să mă încurc și să mă descurc de zece ori pe zi fără a întreba, din sfială, pe nimeni, de la un unghi drept de strădiță la altul, căutînd deasupra caselor de granit crucea călăuzitoare a bisericilor, să ascult noaptea, serenadele încercate la fereștile unde se vedea un cap de femeie tînără și de unde nu se arunca o cană cu apă peste focul curtenitorului și, ziua, plîngerea duioasă a copiilor răzleți acompaniindu-se din armonică, să vorbesc oricui și oricine să-mi vorbească, să mă amestec în toate plăcerile și petrecerile și să văd, să înțeleg toate durerile acestui oraș unic pe care-l iubești
