încercarea unui Hennequin de a analiza opera în tot ce se conține într-însa, iar nu verificînd ‚la dînsa realizarea unor linii fixate o dată pentru totdeauna, teoretic și o simpatică sentimentalitate, un pesimism elegant, însuflețeau o altă critică, fără pretenții matematico-geometrice, în cele două volume de la Lemerre, un editor nou, de avangardă, ale lui Paul Bourget, Essais de psychologie contemporaine, titlu care spunea ambiții mai mari și putea face să se prevadă o întreagă direcție în roman a aceluia căruia pentru a fi un mare scriitor i-a lipsit numai cunoașterea vieții altfel decît din scrisul, cernut mulți ani de zile, al altora. Cred că, deși numele lui Brunetiere, căruia nu-i păsa de „psihologie” și care se indigna de ușoara plutire nehotărîtă în domeniul ideilor, opuindu-le convingeri creștine, catolice și solidități dogmatice, îmi era cunoscut, n-am ajuns decît după acest an de Universitate ieșeană la opera care pretindea să instaleze sistemul, exclusiv, al urmăririi genurilor literare, ființe abstracte, dar însuflețite, capabile prin ele însele de o dezvoltare organică și, cînd m-am înfundat în străbaterea volumelor lui, stilul de lecție stenografiată, morga de catedră, incapacitatea de a da figuri și de a însufleți forma m-au dezgustat răpede, în ciuda mulților lui admiratori de factură normaliană.
Dar pentru logică Stuart Mill era călăuzul, și nu se poate spune că era ușor să se intre în legătură cu dânsul. Pentru estetică mă mai abăteam și pe la tineri înnoitori ca Arreat și alții din Biblioteca de filozofie contemporană, în care”Culiță” își căuta armele pentru o cucerire amoroasă la care nu puteau contribui matematicele lui.
Și, astfel, – pe lîngă versuri risipite în Contemporanul, care afirma însă, prin încîlcita și atît de mărunt filologica Istorie a limbii și literaturii române a lui Ion Nădejde, căreia numai uscata știință a lui Philippide a putut să-i opuie ceva și mai ilegibil, că poetul viitorului era colegul
