Astfel veniau de la Adrianopol gloatele turcești, Ienicerii credincioși și răbdători, legiune sfîntă a împăratului păgîn, înnaintînd buluciți în jurul calului pe care călărià stăpînul, frumoși ostași cu haine lungi, iatagane și pălării de pîslă albă cu surguciuri de pene ce unduiau în mers; timargiil călări, stăpîni de moșii cari plătiau acest dar al Sultanului prin slujba ostășească a frumoasei lor călărimi, strălucitoare de stofe bogate și podoabe de aur; achingiii, cei mai îndrăzneți dintre luptătorii tuturor neamurilor, a căror simbrie li se găsia în vîrful săgeților; beșliii, cari primiau plată încincită și erau socotiți în stare a secera atîția dusmani cît cinci ostași de rînd; gemliii, cari învîrtiau mai bine decît orice tovarăși de steaguri și sulița și sabia, fiind și minunați arcași; muselmii, cari întăriau tabăra la popasuri; saialele, cari se luptau ca să nu plătească biruri și erau întrebuințați mai mult la deschiderea drumurilor; salahorii, țerani cari duceau greul muncii celei mai puțin aducătoare de laude; ceaușii, cari țineau buna rînduială lovind umerii răzvrătiților cu măciucile lor de fier. Se zice că numărul tuturora întrecea o sută de mii, dintre cari însă adevărați ostași puteau să fie socotiți numai spahiii (timargiii), la 40—50.000 și cei vre-o 20.000 de Ieniceri.
La începutul lui Maiu flota turcească își întinse pînzele în bătaia vîntului de miazăzi care o ducea spre gurile Dunării, pe cînd luntri se ridicau spre vărsarea rîului Morava, în număr de trei sute. Ele
