Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/85

Această pagină nu a fost verificată

dovei se înțelegea în Suceava cu solii Craiului celuilalt, vechiul cunoscut Muzilo, care fusese în anul trecut și la Vlad, de bună samă însă numai pentru afaceri de negoț, și Stanislav, căpitanul de Haliciu. El făcea înnaintea lor jurămîntul pe cruce. Se îndatoria să nu aibă alt Domn decît pe Casimir, căruia, cînd i se va cere, e gata a i se închina și de față; să ajute însuși, ori-unde și împotriva ori-cui, pe același rege, să nu primească pe fugarii poloni, sau să-i dea îndărăt dacă vor pătrunde în țară; în sfîrșit, să nu trimeată pe fiii fostului Han Seid-Ahmed, pe cari-i găsise “prinși în Moldova încă de pe vremea lui Petru Aron, nici Litvanilor, nici Muntenilor, nici Hanului de acum, nici Turcilor și nici Ungurilor. Mitropolitul, în numele tuturor boierilor, adăugea încă o chezășie învoielii, făgăduind ca, după moartea chiar a lui Ștefan, să nu se primească Domn decît de la Leși.

Îndată după aceasta, Domnul Moldovei și acela al Țerii-Romănești începură lupta între dînșii, și, de vreme ce se știa despre această luptă la începutul lui April într’un loc așa de depărtat cum e orașul Caffa, în Crimeia, trebuie să ne închipuim că ciocnirile pornise încă din Mart. Pare să fi început Ștefan, care află în curînd că, trei zile după Sfîntul Gheorghe, data cînd Turcii își încep războaiele, Mohammed al II-lea a pornit spre Dunăre cu o nesfîrșită oaste.