Va da Marinkăi Siretiul și Volovățul, și se va judeca pentru Țețina și Hotin. Va înzestra pe Domnița Anastasia. Va veni însuși în Polonia înnaintea regelui, dacă nu-l vor opri Tatarii sau alți dușmani.
Petru se închinase spre Răsărit; peste puțin el plecă genunchii cu fața spre Miazăzi. După ce, în 1454, corăbiile turcești brăzdaseră Marea-Neagră, în 1456, mărețul Sultan Mohammed, pe care, ca pe întregul său neam, îl ardea o nestinsă sete de aur, străbătea, prădînd Serbia. El porunci Domnului de la Dunărea-de-jos, care nu plătise pănă atunci bir ca Muntenii, să răspundă, în fiece an, Vistieriei sale împărătești 2.000 de galbeni venețieni, de ducați, căci altfel va fi rău de dînsul. Petru chemă pe toți boierii la Curte în Vasluiu, luă sfatul tuturora, și-i puse pe toți să iscălească o hîrtie de încuviințare, în care se furisase și încredințarea că și altă dată tara dăduse bir Turcilor, așa încît umilința de acum nu era nouă. Mihul Logofătul merse să caute pe Sultan în Serbia, și la 5 Octombre acesta punea, într’o amenințătoare țidulă, un soroc de trei luni pentru schimbarea făgăduielii lui în galbeni buni. Aceasta se făcu la Brusa, capitala din Asia a pămînturilor turcești, și, în schimb, se asigură Moldovei liniștea, iar negustorilor din Cetatea-Albă negoț slobod cu Adrianopol, Constantinopol și Brusa însăși.
