toată pădurea, toate drumurile de negoț din jurul lor. Pe lîngă aceasta, el rămînea Domn de o potrivă cu Ilie, numai cît acesta avea. pe lîngă cinste și locul d’intăiu în orice împrejurări, față de ai săi și față de străini, și veniturile cele mai mari, din peste patru cincimi ale Moldovei. În hrisoavele lor, date cele mai multe împreună, supt pecetea lui Ilie singur, nu se întîmpină nici-un alt frate domnesc. Cercul stăpînitorilor și al moștenitorilor se închisese prin învoiala din 1435: el cuprindea pe Ilie, pe Ștefan și pe fiul celui d’intăiu, Roman, pe lîngă care se adause apoi, de la August 1438 înnainte, un al doilea fiu, numit după marele său bunic: Alexandru. Împrejurul lor stăteau toți boierii țerii: moșierii cei mari din Lipnic, Zubrăuți, din Tulova, din Voroneț, din Toporăuți, din Frătăuți, din Serețel, din Șomuz, din Mamurinți, din Rugășeni, din Cuciur, din Șilișău, din toate satele înfloritoare ce se aflau în preajma Sucevei, Capitala; și cei cu nume de botez ori după părinți: Uncleat, Jumătate, Limbădulce, Vîlcea, Hudici, Birlici, Popșa, Balș, Buhuș, Turcul, Șendrișor, Nesteac, Stroici, Berindei, Ponici, Piatră, Negrul, Ureacle, Balcean, Șerbul, Firea, Gîrbovul, Julea, Negrilă, Periciune, Paos («Paius»).
De la un timp însă, Ștefan adăpostia pe lîngă dînsul pe fratele Petru, care avea poate vre-o socoteală de cerut lui Ilie. Copiii acestuia creșteau mari, și Roman împlinise în 1444 șeptesprezece ani: Ștefan se temu pentru timpul cînd, în locul lui
