Cerchesă, rudă a Hanului, Ștefan. Ștefăniță și ajunse Domn. Boala lîngorii, de care murise Ștefan al lui Petru-Vodă, stînse și pe Ștefan fiul lui Vasile Lupu, pe acest tinerel Ștefan-Vodă al optulea.
După el și înnainte de dînsul veniră boieri de țară, ca Istrati-Vodă Dabija, un bun bătrîn bețiv, ca Vodă Petriceicu, care se chema Ștefan poate după numele lui Ștefan Lupu, un om vioiu, războinic, iubitor de creștini, — al noulea Ștefan-Vodă, care peri în pribegie fără nădejde, la Poloni. Apoi Cantemir-Vodă bătrînul, un ostaș cumpănit în hotărîrile sale, și fiii lui, Antioh și Dumitru, care chemă pe Ruși în 1711 împotriva Turcilor și fugi odată cu dînșii, fără să mai vadă Moldova, căreia-i făcu cea mai mare cinste cu scrierile sale; Mihai Racovită, care dădu celui de-al doilea fiu al său numele mare de Ștefan: Ștefan Racoviță nu ajunse a domni în Moldova și muri, încă tînăr, de beție, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, ca Domn muntean.
Între ei se vede o clipă Iliaș fiul lui Alexandru Iliaș și ultimul coborîtor al lui Ștefan-cel-Mare. Trăit între Greci, dintre cari a fost de sigur și mama și bunica sa, el știa abia romănește și a murit bătrîn, sărac, uitat, între Grecii din Constantinopol.
Grecii aceștia, oameni siguri pentru Turci, ajung a stăpîni moștenirea lui Ștefan-cel-Mare. Mavrocordăteștii, cari se coboriau dintr’o fată a lui Alexandru Iliaș,
